Oglindă de ger

Oglindă de ger

E noapte afară și ce întuneric! 

Copacul cel singur în parc doarme mut

Și vântul cel rece de mult a tăcut

Și liniștea sombră din jur a făcut 

Un zgomot nebun.

E iarnă afară și e așa ger

Zăpada de negru pândește pe cer

Ninsoarea se scurge în lacrimi de fier

E ud și e rece și eu nu mai sper

La noi.

E frig și-ntuneric afară si eu

La piatra crăpată mă uit cu durere

Și suferă noaptea cu mine-n tăcere

Iar banca de gheață mă strânge și-mi cere

Și-ngheț.

E noapte în suflet și ce întuneric

Copilul cel singur în pat doarme mut

Și gândul cel dulce de mult a tăcut

Și liniștea sombră din cap a făcut

Un sunet de tun.

E iarnă în suflet și eu nu mai sper

Dorința de negru pândește, de fier

Speranța se sparge in cioburi de ger

E trist și e rece și eu nu mai cer

Iertare. 

E frig și-ntuneric în suflet și eu

Iubirea crăpată privesc cu durere

Și suferă moartea cu mine-n tăcere 

Iar inima ei nimic nu-mi mai cere

Și mor.

(Cosmin Badea)