Veşnic copaci

A fost, întâi, numai o boabă
În palma lui atât de fină
Precum copilu-n braţ de mamă
Ce-asteaptă laptele să vină.

Apoi, a fost tulpină suavă
Şi către cer se întindea
Copilul a-nvăţat să vadă
Şi lumea-ntreagă masura.

Un copăcel se ridica
Udat fiind de-acel batrân
Dar şi de ploaia ce era
Al vieţii semn, al morţii gând.

Copacul, tânar si frumos,
Stapân e peste creste.
Dar se întreabă, plin de dor,
"Batrânul unde este?".

De-i trece-odată prin livadă
Cu gândul la ai tăi parinţi
Spune-i, căci are să te creadă,
"Batrânii dorm, în chip de sfinţi...".