Uitare

Ai simţit, vreodată,
Mireasma acelui dulce trandafir
Ce, roşu - sângeriu şi purpuriu -,
A fost demult înnobilat?
Crezi, oare, c-a uitat
Măcar parfumul ce-l avea
În ziua tristă-n care ea
L-a mângâiat?

Ai gustat, vreodată,
Durerea norilor întinşi?
Au fost, demult, complet cuprinşi
Într-un pahar ce ea l-a sărutat.
Dar lor sărutul le-a fost refuzat.
Crezi, oare, că ea are habar?
Mai ştie ea de-acel pahar?
Ea i-a uitat...

Ai privit, vreodată,
(Desigur, e întotdeauna mată)
Singurătatea-nchisă toată
Într-un copac?
Demult, sta singur pe cerdac.
Ea l-a văzut şi l-a privit,
Şi-n ochii ei s-a oglindit
Acum ea l-a uitat...

Dar, eu, cu ce sunt vinovat?
Pe mine m-ai privit vreodată?
Pe mine m-ai simţit vreodată?
Nu - m-ai uitat...